Luceafarul … Pe bune!
03/04/2009

NU credeam sa scriu vreodata ceva despre Luceafarul sau Mihai Eminescu. Nu sunt o persoana care sa ii placa romana, din contra, nu o inteleg… eu sunt mai mult in partea reala, avand pasiune pentru matematica mai mult. Dar aseara am citit poemul pentru ca imi trebuie pentru bac. Dupa ce am terminat de citit tot, chiar m-a impresionat firul epic al poemului si ceea ce s-a desprins din el. Inca nu mi-am schimbat parerea despre „cel mai mare poet al tarii” , ca acesta a fost un afemeiat, profitand de talentul sau pentru literatura, atunci fiind o adevarata inzestrare aceasta pasiune. Pe femei le „molesau” poeziile in acea perioada, se topeau la ascultarea unei poezii dedicate ei. Sa nu uitam ca Eminescu avea si o iubita a lui , pe Veronica, pe care chiar o iubea, dar asta nu ii limita pasiunea pentru femeile frumoase. De altfel, poetul nostru national a murit de sifilis. Asta o stie toata lumea.. culmea, doar profesorii nu o stiu… tin sa cred ca asta este doar un fel de protectie fata de copii, pentru a nu avea o idee gresita fata de poet. Mie mi se pare ok chestia asta… adica ,daca era un geniu al genului, asta nu ii interzicea sa aiba anumite vicii, fetishuri sau pitici pe creieri.

Unde am vrut sa ajung cu Luceafarul. Ceea ce ni sa predat in scoala este corect, nu contest, dar ideea unui om in zilele noastre este interpretata altfel. Nu tin sa par amuzant, chiar nu vreau asta… sunt cat se poate de realist. Luceafarul este omul superior, personajele sunt la fel ca cele studiate… toate bune si frumoase pana aici. Ce am inteles si m-a atins in toata povestea asta. Luceafarul, omul superior, se indragosteste de o fata pamanteana la dorintele acestea de a-l intalni, „invocandu-l” in lumea noastra. Aceasta pare a fi indragostita de el … pare. Cand acesta a vrut sa ii daruiasca totul, nemurire, imparatie langa el, aceasta refuza spunandu-i ca nu renunta la lumea ei. Acesta se duce la Hyperion sa ii spuna ca renunta la tot ce are doar pentru a fi muritor si a fi cu acea fata. Hyperion il refuza (dupa parerea mea bine a facut… in acest fel i-a facut un bine) , spunandu-i sa se duca inapoi si sa vada ce face „iubita” lui. Acesta , intors dupa spusele „zeului suprem” , observa ca fata de imparat era in bratele altui baiat de la curte, scena dintre ei parand destul de romantica. Catalina cand il vede, il implora din nou sa coboare in lumea ei.Partea mea preferata este dovada Luceafarului de superioritate. „Ce-ti pasa tie , chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul? // Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece, / Ci eu in lumea mea ma simt / Nemuritor si rece. ” Intr-adevar, aici mi-a placut atitudinea si taria Luceafarului.

Tot ce am citit in acel laudat poem se intalneste si in lumea reala, dar nu stiu cati dintre noi avem aceeasi tarie ca si a Luceafarului. Daca as fi citit opera asta acum ceva timp poate as fi stiut cum sa procedez in anumite cazuri. Oricum, aici tot respectul pentru Eminescu. Un sfat demn de urmat si o situatie cat se poate de reala. Pune-te in locul Luceafarului si ai sa vezi la ce ma refer. Ai renunta la orice numai sa va fie bine,in favoarea ei, dar apoi realizezi ca tot ce ai facut a fost gresit ca ea s-a aruncat in bratele altuia sau pur si simplu s-a saturat de tine si te lasa de izbeliste. Norocul nostru ca fiecare avem un Hyperion al nostru, in cazul real nu un superior, ci un prieten bun care sa vada situatia dinafara relatiei si iti poate spune daca ce faci e bine sau nu. Cat despre replica Luceafarului de la final… bine gandit si foarte corect. Daca ceva nu merge bine, cu siguranta poate merge mai prost. Ori incepi altceva, ori doar lasi totul in pace… reparatiile nu sunt de aceiasi calitate ca lucrurile noi.